Mihaela Radulescu

Group Fitness Trainer

Mihaela Rădulescu este o persoană extrem de activă care nu spune NU niciunei provocări. Iubitoare de sport și de mișcare, Mihaela are o experiență considerabilă în fitness, iar clasele ei de grup sunt foarte diverisificate și iubite de toți cei care îi trec pragul.

Astfel, Mihaela vă prezintă mai jos câte puțin din clasele de grup pe care ea le ține la MyMotric:

ZUMBA:

Zumba implică o combinație între elemente ce țin de dans și elemente din sfera aerobicului. Coregrafia Zumba încorporează mișcări de hip-hop, soca, samba, salsa, merengue, reggaeton, mambo, arte marțiale, și chiar bollywood.

Deși pare un sport hibrid, Zumba este recomandat de specialiști tocmai pentru numeroasele beneficii pe care le are atât asupra fizicului, cât și asupra psihicului celor care îl practică. Mișcările Zumba solicită și pun în mișcare toate grupele de mușchi, modelând și tonifiând corpul. În același timp, acestea acționeză precum exercițiile cardio, solicitându-ți inima și îmbunătățindu-ți sistemul cardiovascular.

Așadar, în timpul unei ședințe se poate ajunge la arderea între 700 și 1000 de calorii, ceea ce face din Zumba un program recomandat celor care vor să scape sănătos și eficient de kilogramele în plus.

NIRVANA FITNESS:

Nirvana Fitness este un sistem body & mind detox prin modul natural de a înlătura stresul, anxietatea, durerile cronice, depresia, prelungirea duratei de viaţă prin intermediul oxigenării suficiente.

Nirvana îşi propune să aducă în prim plan importanţa atenţiei acordate mişcării şi respiraţiei corecte în viaţa de zi cu zi. Ştiinţa medicală a dezvăluit un fapt alarmant: 80% din populaţie respiră greşit (superfcial şi ineficient).

Nirvana Fitness este un sistem care readuce în atenţie respiraţia corectă printr-o serie de exerciţîi funcţionale de tonifiere/pilates. Totul se întâmplă pe ritmuri muzicale chillout însoţite de unde theta ce influenţează în mod direct centrul de relaxare

FITBALL:

Fitball-ul reprezintă un tip de exercițiu fizic în care rolul principal îl are mingea. O minge specială. Mingile pentru exerciții (Fitball) variază ca diametru între 35 și 85 de centimetri, având o structură elastică moale.
Deși sub diferite nume (minge de balans, minge pentru gimnastică, minge de terapie, minge sportivă), mingea de fitball diferă de mingea medicinală, datorită dimensiunilor.

Când lucrezi cu o minge de fitball, trebuie să ai în vedere un aspect foarte important: ea trebuie să se “potrivească” structurii corpului tău, adică atunci când stai pe ea unghiul lateral dintre picioare și bazin, genunchi și glezna să formeze 90 de grade.
Cu ajutorul mingii de fitball poți face o mulțime de exerciții. Acestea se pot face static sau dinamic (acompaniate de muzică): exerciții de echilibru, de tonifiere, de tip stretching.
Exercițiile diferă în funcție de zona pe care vrei să o lucrezi și de intensitatea antrenamentului.

Beneficiile fitball-ului:

• menține tonusul muscular;
• relaxează mușchii încordați;
• îmbunătățește echilibrul și coordonarea;
• subțiază talia;
• ajută la arderea accelerată a grăsimilor
• excelent pentru zona dorsală;

Check out our google reviews
Angela MariaAngela Maria
15:00 04 Nov 23
Locatie curata, aerisita, aparate performante, clase pentru oricine, personal amabil. 👍
Theodor MoldoveanuTheodor Moldoveanu
08:33 15 Oct 23
Sala de sport foarte curata si moderna. Nu este unul dintre cele mai spațioase dintre ele din București, dar nici nu este prea aglomerat. Au mai mult decât suficiente mașini/greutăți pentru tot ce aveți nevoie.
Marius StancuMarius Stancu
16:02 04 Sep 23
O sală extraordinară, modernă, cu aparate foarte performante. Tot personalul de nota 10, sală de karate este excepțională iar senseii adevărați profesioniști, tineri și cu foarte mult bun-simț! Bravo my motric și karate kid !
Magda TurcanMagda Turcan
13:29 05 Aug 23
O sala cu antrenori profesioniști și dedicați. Un loc deosebit ce îl recomand din inima..
Bogdan ConstantinBogdan Constantin
21:52 27 May 23
O sala moderna cu aparate noi, performante si extrem de facile pentru persoanele ce sunt la inceput de drum.Punctul forte al salii este circuitul milonizer format din 8 aparate inteligente ce se configureaza automat dupa postura si greutatea ideala pentru obiectivul pe care il doresti: slabire sau masa musculara. Sala este foarte curata, permanent dezinfectata, personalul este amabil si intotdeauna prezent.Au inclusiv aparate de kinetoterapie dar pe care nu le-am folosit niciodata pentru ca nu stiu cum si trainerii isi ofera sprijinul doar contracost.Puncte negative: spatiul este mic, abia gaseam loc sa fac exercitii cu gantere sau bara pt biceps. La ore de varf e cam greu sa gasesc loc liber la aparate.Nu au banca scott pt biceps, doar 1 aparat pe care nu il foloseste aproape nimeni pt ca este ciudat si nici circuitul milonizer nu are aparat pt biceps.Nu mi se pare suficient de aerisita sala, desi se pot rabata ferestrele.Muzica e aproape mereu aiurea, rareori am gasit muzica buna pentru antrenament.Pretul mie mi se pare mult prea mare 284 lei/ luna. Am inceput cu 230 pe luna (pret disponibil prin platforma bennefit) si au refuzat sa imi reinnoiasca abonamentul la acelas pret.Circuitul milonizer e cam ciudat deoarece nu poti creste greutatea treptat si esti fortat sa incepi cu greutatea maxima pe care o poti suporta.
Liuba GreceaLiuba Grecea
18:16 18 Apr 23
O sală de gym care are că punct forte sistemul Millon (aparate care se reglează singură în funcție de forma în care ești și de caracteristicele corpului tău, în așa fel încât să poți progresa super particularizat, fără să îți bați capul de cum să reglezi tu aparatele), combinate cu câteva aparate Five-konzept pentru stretching. În rest, aparate obișnuite și o sală pentru ore de grup.Curat, civilizat, recomand.
Ana TAna T
18:17 26 Jul 20
Sala este impecabila, super curata, are aparate de ultima generatie si preferatul meu, conceptul de circuit pe aparatele ce se ajusteaza pe structura ta corporala. Cred ca acesta tehnologie va revolutiona antrenamentele de fitness
js_loader